Administrația Vladimir Putin urmărește alegerile prezidențiale din Republica Moldova, dar nu se va implica în ele, anunță Președinția Rusiei, pe fondul acuzațiilor Occidentului și Chișinăului.
Monitorizăm alegerile prezidențiale din Republica Moldova, dar nu ne implicăm în scrutin, a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, citat de agenția Reuters.
Republica Moldova organizează duminică turul al doilea al scrutinului prezidențial, iar președintele pro-european Maia Sandu va încerca să obțină un nou mandat, într-un stat care a devenit teren de dispute între Rusia și Uniunea Europeană.
Dmitri Peskov a negat ferm acuzațiile Occidentului privind tentativele de interferențe în scrutinul prezidențial din Republica Moldova.
La rândul său, Moscova a acuzat autoritățile din Republica Moldova că folosesc metode ilegale pentru marginalizarea politicienilor pro-ruși.
Maia Sandu a afirmat că există ”dovezi clare” că grupuri infracționale care au colaborat cu ”forțe străine ostile” au încercat să cumpere voturi.
”Este normal ca într-o democrație oamenii să aibă puncte de vedere diferite. Dar nu este normal ca grupuri infracționale să mituiască alegătorii. Este un asalt asupra democrației și a libertății”, a acuzat Maia Sandu.
La rândul său, Kremlinul consideră că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere.
”Ceea ce am observat este o rată de creștere greu de explicat a voturilor în favoarea Maiei Sandu și a participanților la referendum care au fost favorabili orientării pro-Uniunea Europeană”, a declarat după primul tur de scrutin Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
La rândul său, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a apreciat că victoria la limită a taberei pro-europene în referendum este o ”dezamăgire” pentru Administrația de la Chișinău.
Foto: Profimedia
Citește și: